veceul-de-aurDefiniția cuvântului TRON conform DEX ’98

TRON1, tronuri, s.n. Scaun, jeţ (sculptat şi împodobit) pe care stau monarhii la ceremonii; p. ext. simbol al domniei. ♢ Expr. A se urca (sau a se sui) pe tron = a ocupa domnia, a fi încoronat ca monarh. ♦ Fig. Puterea suverană a monarhilor; domnie. ♦ Scaun, jeţ special pe care stau prelaţii (sau suveranii) în timpul unor ceremonii religioase. – Din fr. trône.

TRON2, tronuri, s.n. 1. (Pop.) Ladă în care ţăranii îşi păstrează diverse obiecte, mai ales de îmbrăcăminte. 2. (Reg.) Sicriu. – Din germ. dial. Truh(e)n.

O altă accepțiune a cuvântului, colocvială, este cea de vas de toaletă.

Trei opțiuni, trei opinii… domnie sau distincție, ladă sau sicriu, și pur și simplu, buda.

Pentru noi, nimic nu este veșnic. Orice idee aflată la momentul prezent ‘pe tron’ sau ‘la modă’ va sfârși ‘in tron’, adică în lada uitării, în sicriul istoriei. Sau ne facem datoria și scoatem ‘din tron’, din sicriu sau lada istoriei, idei pe care sa le expunem publicului romanesc.

De asemenea, să nu uităm că împăratul este și el om și merge la toaletă. De aceea, nu luăm nimic în serios.